Stăteam acum ceva nopţi pe la 1 şi ascultam Kiss Fm – Frech Kiss, sau ceva de genul. O emisiune la radio în care omul sună să işi spuna oful. Am nimerit şi eu zâmbitoare când vorbea un domn despre boala lui, sida; şi mi-a pierit tot hazul. Acel om povestea cu atâta tristeţe, încât i se simţea suferinţa in glas. Niciun om nu îşi poate da seama…. defapt, imaginaţia unui om nu se poate abate atât de mult de la realitate încât să îşi dea seama câtă suferintă (psihică şi fizică) duce un om bolnav de sida. Spun psihică deoarece, din neştiinţă lumea se fereşte de cei infectaţi, îi marginalizează, într-un fel, sau altul şi această atitudine nu trece neobservată şi macină în sufletul bolnavului. Omul acesta spunea că îi este scârbă de el… dar nu are de ce… Nu este vina lui, nu a făcut nimic greşit, căci povestea că a luat boala printr-o seringă nesterilizată. Pe mine una, m-a mişcat povestea, dar şi vocabularul, coerenţa acestuia, deşi a plâns mai tot timpul cât a povestit, îl înţeleg, simţea nevoia să se descarce, spunea că nevasta îi face numai scandal acasă, că nu se înţeleg, că nu le ajung banii, că vrea să-l părăsească. M-a mişcat deasemenea şi dragostea ce o avea faţă de copilul său vitreg, târât de soţia sa şi cum disperarea bolii se bate cap în cap cu iubirea de copil. Ceea ce voia el, să moară se izbea de teama de a nu-l pierde.
Este jalnic cum se ajunge, intr-o ţară membră a Uniunii Europene, să se îmbolnavească oameni de SIDA din cauza unor seringi nesterilizate. Asa oameni suntem, asta primim in schimb – NIMIC de la NIMENI.
