Am spus vreodată că urăsc Bucureştiul? Vai, nu? Îl urăsc! De ce? Pentru că este oraşul prinţeselor şi a prinţilor, fiţelor, suferinţei, aurolacilor şi alte specimene de genul. De ce toate acestea? Doar pentru că este capitala? Pentru că toţi marii jmecheri trebuie sa fie in capitală?! De ce dom’le? Nu am stat mai mult de două zile in alt oraş, deci nu ştiu dacă peste tot este la fel…Deşi înclin să cred că da.
De ce când am fost în afara României nu se lua nimeni de mine, chit că era 12 a.m, chit că era 12 p.m ? De ce ei pot şi NOI nu? Pentru că noi avem moţ?
Astăzi am avut parte numai de oameni civilizaţi ţărani, peste tot unde am fost.
Am mers cu o prietenă până la Timpuri Noi. Cum stăteam eu în tramvai mai-mai să adorm văd lânga mine, o domnişorică (în proces de dezvoltare rapidă spre Piţi) ce se studia atentă în geamul de la tramvai(oglinda costă) şi işi aranja pleata. Drăguţ nu? Şi jumătate de oră, cât am mers, ea tot şi-a aranjat părul. Ooook! Când trebuia să cobor, in faţa mea era un puşti de vreo 16 ani care se scobea de zor printre dinţi. Şi era foarte concentrat. Se scobea, scotea ce avea de scos, apoi studia cu mare atenţie degetul…
Iar in drum spre casă, aveam in faţa mea tot un puşti (altul) de vreo 15 ani, vecin cu mine. Nu mă aşteptam de la vreo fază de la el. Şi mergea, mergea, mergea şi la un momentdat HOP! cu mânuţa in funduleţ. Or fi fost mâncărimi? Sau chiloţeii? Nu, nu l-am întrebat, căci nu am fost chiar atât de curioasă…Dar toootuşi. Trăim în România.
Everything is posible!
