M-au ajuns blestemele celor care mă iubesc.

Sunt răcită moartă, zac toată ziua, iau in fiecare zi un pumn de pastile, mi s-a aplecat de la atâta ceai cu lămâie, mă ustura gâtul ingrozitor, vreau mai mult ca niciodată o ingheţată cu caramel şi o Cola rece, sunt suspectă de hepatită şi am un chef nebun de viaţă.

Ce poate fi mai frumos ?!

Stau şi mă întreb, numai eu nu le înţeleg pe domnişoarele care işi fac poze in staţia de tramvai (pentru că Jaguarul lui tati este in service), baie la mall, in oglindă ş.a ? Ceva îmi zice că nu.

Şi dacă o domnişoară de 15-16-17 ani este de neînţeles, cum să inţelegi o femeie in toată firea de vreo 35-40 de ani care îşi face poze in staţia de tramvai ?!

Arată penibil. Da, penibil…pentru că am rămas blocată azi, când am văzut exemplarul. Pur şi simplu blocată, dar după ce a văzut că mă uitam cam strâmb la ea a început să admire mall-ul, in faţa căruia eram. ( nu, nu am fost la şoping şi ma roade invidia din această cauză..).

Şi după cum ştiu că “everything is posible” … n-am ce să fac decât să înghit suport.

Îmi urez p seară plăcută in continuare…pentru că.. ” Dacă nu eu, atunci cine? “ . NOT!

Da, uneori viaţa chiar e o gluma.

Şi acum o să scriu ceva care m-a marcat.

Azi, am fost să mă plimb…cu o prietenă , de nebune, prin oraş. Când am ajuns acasă, nimic neobişnuit. Plictiseala. Două ore de stat in faţa calculatorului…Şi la un momentdat intră mama disperată “A murit Tanti de la parter…”. Am rămas inmărmurită…Deoarece cu două ore in urmă venisem eu şi nu se intămplase nimic. Şi chiar imi pare rău, pentru ca era o femeie cumsecade! Şi soţul ei, Dumnezeu să-l ierte, ce om a fost ! Şi acum îmi amintesc de când aveam 7-8-9 ani şi stăteam cu el in faţa blocului…era singurul ce se juca cu mine. Mereu cănd ne întâlneam…MEREU! Doamna era o femeie ce nu dădea impresia de răutate, dacă te uitai la dumneaei. De când îi murise soţul era mai mereu tristă şi când ieşea afară mai mereu pe ganduri dar mereu avea timp sa iţi răspundă la salut…sau să îţi de aun pahar de apă dacă îi cereai. Ca orice femeie înaintată în vârstă, avea fixurile dumneai..”Mai lasă interfonu’ ca se strică!” , “Numai bate mingea că mă doare capu’!” ş.a.m.d, cu toate acestea pentru mine nu a fost o persoană la care să strâmb din nas…şi pe care am respectat-o dintotdeauna. Acum…ca s-a dus, îmi pare rău. Mă obişnuisem sa o văd stând sprijinită de gard în faţa scării mereu cănd veneam acasă.

Toţi ne ducem cândva..

°° In memoriam °°