cat costa barbie girl - Muuult! Foarte mult! Inimaginabil de mult!…
Arhiva pentrunoiembrie, 2008
Vreaaau
Vreau copilăria de altădată…Copilăria aceea cu gume Turbo, copilăria cu jocuri printre şantierele din faţa blocurilor, copilăria în care mâncam stixuri cu mâinile murdare pentru că nu urcam în casă doar pentru a ne spăla şi încă nu apăruseră gelurile dezinfectante, in ciuda acestui fapt, nu ne îmbolnaveam. Vreau copilăria aceea cu mulţi prieteni, în care eram plini de viaţa si jucam fotbal cu toţii chiar dacă nu ştiam nicio regula. Copilăria în care ne acopeream unul pe celălalt, copilăria aceea în care copiii nu sufereau cu telefoanele de zeci de milioane plătite de tati, cu PSP-urile si cu Dă cu Grebla. Vreau prea mult? Da, dar vreaaau!
Azi.
Azi nu fac mare lucru. În cea mai mare parte a zilei însoţesc o prietenă la Balul Bobocilor din liceu. In rest? Somn la greu, doar e duminică.
Nu înţeleg
Nu înţeleg sensul mail-urilor gen “de ce scrii asa serios?” … “da numai scrie nush cum”.. “mi se pare ca scrii ca nu stiu cine”. Ce aveţi, oamenilor? Am spus de la bun început că scriu pentru mine. [Şi nu, nu vreau să deschid un document Word şi să îl pun pe un CD. De ce? Pentru că nu vreau.]. Scriu în felul meu, aşa cum sunt eu obişnuită. SUnt ironică când vreau şi cu cine vreau. Nu iau în considerare mail-urile sau commenturile gen “ar mai trebui putina veselie in postu asta” , “asta e scris prea copilaresc” or other şi nici nu le accept. Probabil că, dacă le acceptam acum aveam 100 de commentur intr-o săptămână de funcţionare, dar NU.
- Dacă nu îţi convine, ieşi.
- Nu sunt blogger. [există feminin la cuvântul ăsta?]
- Nu vreau să am cât mai multe commenturi şi cât mai mulţi vizitatori.
- Nu îmi pasă dacă revii sau nu. Intri, citeşti, ieşi…
- Nu am făcut blog-ul pentru a vă cere părerea in legătura cu x sau y.
- Nu accept commenturile cu reproşuri pentru că nu imi convin şi pentru ca pot sa dau “Neaprobare”. Eu am dreptate.
M-am descărcat.
România se duce încet, dar sigur
“Gateam,cu nevasta…prin bucatarie…asa gatim noi!”
Gateaţi? Adică făceaţi mâncare? Adică ceva care este comestibil?
Să văd dacă am înţeles…Dacă stai cu curu pe dulap, cu o mână pe burtoacă si ai un zâmbet pervers pe faţă – găteşti. Gătitul este un lucru banal!
Să înţeleg că aici degustaţi ceea ce aţi gătit mai devreme? A fost bun?
Poftă mare!
Nu m-am putut abţine de la comentarii când am văzut poza.
@ Sursa hi5-ului divei: un comment de pe BadPitzi’s bLog .
I’m a barbie girl…in a barbie world
Am spus vreodată că urăsc Bucureştiul? Vai, nu? Îl urăsc! De ce? Pentru că este oraşul prinţeselor şi a prinţilor, fiţelor, suferinţei, aurolacilor şi alte specimene de genul. De ce toate acestea? Doar pentru că este capitala? Pentru că toţi marii jmecheri trebuie sa fie in capitală?! De ce dom’le? Nu am stat mai mult de două zile in alt oraş, deci nu ştiu dacă peste tot este la fel…Deşi înclin să cred că da.
De ce când am fost în afara României nu se lua nimeni de mine, chit că era 12 a.m, chit că era 12 p.m ? De ce ei pot şi NOI nu? Pentru că noi avem moţ?
Astăzi am avut parte numai de oameni civilizaţi ţărani, peste tot unde am fost.
Am mers cu o prietenă până la Timpuri Noi. Cum stăteam eu în tramvai mai-mai să adorm văd lânga mine, o domnişorică (în proces de dezvoltare rapidă spre Piţi) ce se studia atentă în geamul de la tramvai(oglinda costă) şi işi aranja pleata. Drăguţ nu? Şi jumătate de oră, cât am mers, ea tot şi-a aranjat părul. Ooook! Când trebuia să cobor, in faţa mea era un puşti de vreo 16 ani care se scobea de zor printre dinţi. Şi era foarte concentrat. Se scobea, scotea ce avea de scos, apoi studia cu mare atenţie degetul…
Iar in drum spre casă, aveam in faţa mea tot un puşti (altul) de vreo 15 ani, vecin cu mine. Nu mă aşteptam de la vreo fază de la el. Şi mergea, mergea, mergea şi la un momentdat HOP! cu mânuţa in funduleţ. Or fi fost mâncărimi? Sau chiloţeii? Nu, nu l-am întrebat, căci nu am fost chiar atât de curioasă…Dar toootuşi. Trăim în România.
Everything is posible!
