Daaa! Eu am. Am covertură de la Bamboo şi voi nu aveţi. Ştiuuuu, invidia vă roade. Ştiuuuu.
Stop.
Chiar am. Nu am achiziţionat-o eu, deci nu.
[sunt bine dispusă... momentan]
Arhiva pentrunoiembrie, 2008
Ca la noi, la nimeni nu-i. [suntem speciali]
2008. Aproape 2009. România. S-a dus comunismu’ de 19 ani şi rage democraţia în noi. Râdem de Sarkozy in videoclipuri deşi ştim că Franţa este România peste 98 de ani. Râdem de ruşi şi spunem despre ei că sunt beţivi ordinari, deşi Rusia încă este o mare putere a lumii. Ne roade invidia că Bulgaria are servicii în ale turismului de câteva ori peste noi şi urlăm că suntem peste ei. Când auzim de unguri spunem că sunt bozgori ai dracu’ care vor sa ne fure Transilvania şi să ne invadeze când ştim că ei trăiesc mai bine decât noi. Pentru ce toate astea?
Când în România se stă cu orele la coadă la spitale când ai copilul bolnav şi nimeni nu te bagă in seamă. Bătrânii se bat pentru ape termale deoarece nu sunt suficiente bilete. Până şi vânzătoarele de la chioşcuri te ard cu 10 – 20 – 50 de bani şi râd malefic că te-au păcălit.
În România marea majoritate se plânge de preţul prea mare al cărţilor, că nu îşi permite să-şi cumpere, dat toată lumea ar telefon mobil şi un abonament. Deasemenea şi un calculator, un TV cu ecran plat şi un bichon de 200 €. Românii se plâng de preţul cărnii şi al fructelor/legumelor, dar işi fac rate pentru un LCD, DVD sau pentru a-şi renova casa.
Băncile ne ard rău de tot şi nimeni nu are tupeu să zică nimic. Nimeni nu depune reclamaţii şi dacă cineva vrea să depună, reclamaţia îi este luată in bataie de joc şi aruncată, oricum nu se face nimic.
În România, o mare parte din oameni crede că nu are şanse in faţa marilor brand-uri şi nu zice nimic dacă este tras în piept şi nici măcar nu încearcă. Lumea se plânge şi nu face nimic. De ce? Pentru că este prea laşă. De ce este laşa? «o mare parte din oameni crede că nu are şanse in faţa marilor brand-uri» .
Uneori ar trebui ca lumea să se agite mai mult pentru dreptate, mai ales când este vorba de banii ei.
Categoric….NU
Că tot mă întreba cineva…
Aşa nu! :
.
De ce? Pentru că este de ţărani. De ce? Pentru că este de haur şi este Dă cu Grebla scris ca să vadă toată lumea. De 2 ori chiar.
Edit: Şi acum am observat că este şi un mare şi josnic fake. «Price: $28.00»
Altceva? 
Astăzi, stilul “maimuţă”
Azi a fost o zi naşpa. Daaa. De dimineaţă până acum… Şi nu ştiu cum am făcut că nici astăzi nu am reuşit să ajung la medic şi răceala îmi persistă, dar am reuşit să îmi lipesc degetele cu Picătura. [yeaaa! stop laughing!! 
]
Mă uitam prin…. bloguri. Şi citeam…citeam, mă mai uitam pe la comentarii şi am văzut! Am văzut un comentariu de la “piţipoance” … Am deschis blogul şi am văzut cea mai jalnică făcătură, copie a site-ului lui BP … – > Asta .
Se zice că românii sunt foaaaaarte inventivi. N-aş nega asta dacă mie nu mi s-ar fi “furat” 2 nickuri, neinteresant, ştiu… Cum începe un site (spre exemplu) să aibă succes, imediat se găseşte cineva să-l plagieze, caci grădina hi5-ului e enorma… dar dacă subiect ne-a dat altu’ … de ce să nu-l folosim, nu?
Jalnic dom’le, jalnic. În momentele astea, aş vrea sa fiu in Bahamas.
Ok, am înţeles.
Da, am înţeles …
Am scris intr-un post anterior despre copilăria de atunci vs copilăria de acum . Azi am înţeles. Copiii sunt de mici obsedaţi de plastic. Şi când zic plastic, mă refer la asta .
- cat costa barbie girl
- barbie
- barbi de aranjat parul
- papusi barbie
- barbie pentru copii
- ken barbie
- casa barbie
- acesorii barbie
- set barbie
- barbie world [that's new - 27.11.09]
Notă: Aceştia sunt termeni prin care diverşi/diverse au ajuns p’aşi.
Notă2: Termenii au fost scrişi exact cum apar/au apărut in Statistici.
Uneori am impresia că lumea evoluează prea repede.
Oricum, Caţavencu ruleaza.
S-au tot auzit vorbe despre spotul celor de la Caţavencu in legătură cu campania şi cum CNA a interzis publicarea lui la teveu. Dar de ce ii doare aşa de rău adevărul pe aceşti domni şi aceste doamne care candidează incât au cerut interzicerea spotului? Dacă nu se simţeau vinovaţi/vinovate de ce au dat atenţie?
Că doar, in perioada aceasta toţi se dau drept sfinţi şi toţi promit marea cu sarea. Mai nou se împart şi peşti în pungi cu PSD (de care cei din partid nu ştiu nimic, desigur). Totul bine şi frumos până când se trezeşte câte unu mai luminat să spune cine – ce a făcut şi atunci incep forfotele. Păi cuuum domneeee? În timpul alegerilor să se spună despre aceşti nepătaţi oameni că au făcut lucruri negre? P˘ăi cum domneee? Nuu, aşa ceva nu se poate. Pac-pac interzicem.
Pe sistemul – «Daca avem pile bai carnatilor pardon… bai fratilor
Putem cere detalii picante in Padurea Spanzuratilor» (@ Paraziţii – Mesaj Pentru Europa – Slalom printre cretini – 2007 )
Surprize, surprize
M-au ajuns blestemele celor care mă iubesc.
Sunt răcită moartă, zac toată ziua, iau in fiecare zi un pumn de pastile, mi s-a aplecat de la atâta ceai cu lămâie, mă ustura gâtul ingrozitor, vreau mai mult ca niciodată o ingheţată cu caramel şi o Cola rece, sunt suspectă de hepatită şi am un chef nebun de viaţă.
Ce poate fi mai frumos ?!
Sesiunea de toamnă
[Fără introducere]
Am simţit şi dezamăgirea,(gândiţi-vă înainte să îmi spuneţi că înainte de “şi” nu se pune virgulă) şi tristeţea, frica si curajul, melancolia, depresia,nepăsarea şi indiferenţa. Am simţit şi veselia, şi nebunia, şi aiureala, m-am simţit de nenumărate ori ca la 7 ani când nu ştiam nimic. Am plâns, am râs,am rănit şi am fost rănită. Am simţit răceala morţii şi am vărsat lacrimi de bucurie. Am vorbit academic, am înjurat, mi-am bătut joc, am consolat şi am iertat. M-am simţit murdară şi am simţit că numai are rost să trăiesc. Am simţit încrederea celorlalţi faţa de mine şi am oferit încrede. Am simţit în piept bas-ul şi am auzit ţipete ce mi se adresau. Am avut crize de nervi şi de bucurie. M-am dedicat treburilor pe care trebuia să le fac şi am simţit gustul victoriei. Am simţit ura deşi nu am vrut. Într-un timp destul de scurt am simţit şi iubirea. De ce am pus-o la urmă? A fost singurul lucru de care nu mi-a păsat. Dar ce nu am simţit niciodată? Nu am simţit niciodată acel nod în stomac pe care îl au adoleşcenţii când se îndrăgostesc pentru prima dată. Nu m-am înroşit niciodată când vedeam un băiat şi nu tremuram niciodată.
Am avut câteva fixuri de care mi-a fost greu să scap. Am fost obsedată de curăţenie, de guma de mestecat, de prietenii mei, de fotografie, de TV, de telefon, de dulciuri şi de net.
Am avut momente când mă consideram un monstru. Am avut momente când plângeam zeci de minute pentru că nu eram cine voiam să fiu. Au fost momente când aveam tot timpul nervi. Au fost momente în care nu mi-a păsat de nimeni şi nimic. Au fost momente când nu făceam altceva decât să dorm şi să mă uit pe pereţi. Au fost momente în care mi-a păsat prea mult ce credea lumea despre mine şi aceasta nu mi-a adus decât rău. Au fost momente când imi umpleam caiete cu tot ce simţeam pentru că nu aveam cui să ii spun. Nu puteam să dau afară. Ţineam totul în mine. Şimţeam că eram undeva foarte jos şi nu lăsam pe nimeni să mă ajute.
Acum totul s-a schimbat, nici nu mi-am dat seama când. Am stat şi m-am gândit la ce a fost şi ce este acum. Am observat că este o diferenţă enormă la care nici eu nu mă aşteptam. Acum, după foarte mult timp mă simt iubită şi plăcută, simt că este cineva căruia îi pasă de mine, de ce simt, de tot ce am pe suflet. Asta numai simţisem până acum. Astăzi, dupa foarte mult timp mă simt bine în largul meu şi numai vreau să mă schimb.
19.11
Astăzi a fost o zi oribilă. ORIBILĂ! De ieri seară mă tot rugam să nu mă întâlnesc cu o persoană, care ştiam că imi va toca şi ultimul nerv, mă va duce la mâncărimi din cauza plictiselii. Astăzi s-a întâmplat. Urâââât. M-am albit la faţă când am vazut cum vine direct spre mine zâmbind. Mi-am spus că poate are ceva cât de cât important să-mi zică, dar nuuuu! Începuse să îmi vorbească de scurtele ei vizite prin diverse licee din Bucureşti, despre ce face măsa şi despre ce a mai făcut in ultimele zile. Fizic, eram acolo, lângă ea, dar cu mintea eram total in alta arie geografică, undeva prin Connecticut…departe de ceea ce înseamnă România, 2008. Chiar dacă nu o mai văzusem de aproximativ 8 luni, acea discuţie era un calvar. Am plecat. Venea după mine. Mă întorceam, îmi apărea în faţă… Mă apucaseră nişte mâncărimi inimaginabile… Mă luaseră transpiraţiile şi mi se sculase părul pe cap de nervi. Era ca o enciclopedie ambulantă care îmi rodea fiecare fibră, fiecare celulă… Nu am mai rezistat şi am răbufnit: TAAAAAAACI DRACUUUUU’! (Ştiu, nu a fost cea mai academică ieşire a mea, dar e ok…încă).
Inspiră adâââânc şi totul este bine!
Drama Queen
Mi s-a spus că ar trebui să dau la teatru. Ha. Mi s-a spus că sunt prea ironică, dar totuşi realistă. Mi s-a spus că aş fi perfectă. Mi s-a mai spus că sunt fraieră dacă nu continui cu teatrul.
Sunt fraieră. Nu vreau teatru.
Cineva m-a întrebat dacă mă chinui sa fiu aşa ironică şi dacă stau seara să îmi scriu replici. WTF ?! Există cineva care face acest lucru? Oricum, nu. Eu mă văd o fiinţă normală. Huh.
