Da, uneori viaţa chiar e o gluma.
Şi acum o să scriu ceva care m-a marcat.
Azi, am fost să mă plimb…cu o prietenă , de nebune, prin oraş. Când am ajuns acasă, nimic neobişnuit. Plictiseala. Două ore de stat in faţa calculatorului…Şi la un momentdat intră mama disperată “A murit Tanti de la parter…”. Am rămas inmărmurită…Deoarece cu două ore in urmă venisem eu şi nu se intămplase nimic. Şi chiar imi pare rău, pentru ca era o femeie cumsecade! Şi soţul ei, Dumnezeu să-l ierte, ce om a fost ! Şi acum îmi amintesc de când aveam 7-8-9 ani şi stăteam cu el in faţa blocului…era singurul ce se juca cu mine. Mereu cănd ne întâlneam…MEREU! Doamna era o femeie ce nu dădea impresia de răutate, dacă te uitai la dumneaei. De când îi murise soţul era mai mereu tristă şi când ieşea afară mai mereu pe ganduri dar mereu avea timp sa iţi răspundă la salut…sau să îţi de aun pahar de apă dacă îi cereai. Ca orice femeie înaintată în vârstă, avea fixurile dumneai..”Mai lasă interfonu’ ca se strică!” , “Numai bate mingea că mă doare capu’!” ş.a.m.d, cu toate acestea pentru mine nu a fost o persoană la care să strâmb din nas…şi pe care am respectat-o dintotdeauna. Acum…ca s-a dus, îmi pare rău. Mă obişnuisem sa o văd stând sprijinită de gard în faţa scării mereu cănd veneam acasă.
Toţi ne ducem cândva..
°° In memoriam °°
