2008. Aproape 2009. România. S-a dus comunismu’ de 19 ani şi rage democraţia în noi. Râdem de Sarkozy in videoclipuri deşi ştim că Franţa este România peste 98 de ani. Râdem de ruşi şi spunem despre ei că sunt beţivi ordinari, deşi Rusia încă este o mare putere a lumii. Ne roade invidia că Bulgaria are servicii în ale turismului de câteva ori peste noi şi urlăm că suntem peste ei. Când auzim de unguri spunem că sunt bozgori ai dracu’ care vor sa ne fure Transilvania şi să ne invadeze când ştim că ei trăiesc mai bine decât noi. Pentru ce toate astea?
Când în România se stă cu orele la coadă la spitale când ai copilul bolnav şi nimeni nu te bagă in seamă. Bătrânii se bat pentru ape termale deoarece nu sunt suficiente bilete. Până şi vânzătoarele de la chioşcuri te ard cu 10 – 20 – 50 de bani şi râd malefic că te-au păcălit.
În România marea majoritate se plânge de preţul prea mare al cărţilor, că nu îşi permite să-şi cumpere, dat toată lumea ar telefon mobil şi un abonament. Deasemenea şi un calculator, un TV cu ecran plat şi un bichon de 200 €. Românii se plâng de preţul cărnii şi al fructelor/legumelor, dar işi fac rate pentru un LCD, DVD sau pentru a-şi renova casa.
Băncile ne ard rău de tot şi nimeni nu are tupeu să zică nimic. Nimeni nu depune reclamaţii şi dacă cineva vrea să depună, reclamaţia îi este luată in bataie de joc şi aruncată, oricum nu se face nimic.
În România, o mare parte din oameni crede că nu are şanse in faţa marilor brand-uri şi nu zice nimic dacă este tras în piept şi nici măcar nu încearcă. Lumea se plânge şi nu face nimic. De ce? Pentru că este prea laşă. De ce este laşa? «o mare parte din oameni crede că nu are şanse in faţa marilor brand-uri» .
Uneori ar trebui ca lumea să se agite mai mult pentru dreptate, mai ales când este vorba de banii ei.
.
Dramaqueen's lies. 